Vreau să dispar...

Mă trezesc şi închid ochii la loc. Visez. Şi mi se pare atât de real. Vreau să dispar. Să mă găsesc într-o zi de primăvară rătăcind în inima verde a New York-ului. Să-ţi zăresc zâmbetul minunat printre zeci de trecători. Să porţi cardiganul negru pe care ţi l-am dăruit cu ceva vreme în urmă, şi ţi se potriveşte atât de bine. Să mă laşi să te fotografiez printre turturele, în timp ce le hrăneşti. Şi să-mi zâmbeşti fără să mă mai baţi la cap cât eşti de nefotogenic. Arăţi minunat, iar ochii tăi sunt atât de fericiţi. Zâmbesc şi eu, mi-e bine. Şi să ne mutăm din parc pe cea mai înaltă clădire din Manhattan, să privim oraşul zgomotos. Şi să facem asta până se întunecă, iar oraşul îşi aprinde luminile şi devine magic. Noaptea să ne prindă într-un bar new yorkez cu câte-o bere în faţă, după vechile noastre obiceiuri. Parcă visăm. Deschid ochii şi îi închid la loc. Ne găsesc în camera unui hotel modest din Paris. E ora prânzului şi încă stăm tolăniţi în pat. "Ce lene!" - îmi zic. Şi ce plăcut mi se pare să îţi fie lene. Mă bucur că, primul lucru ce-l văd la începutul zilei, e zâmbetul tău. Am lenevit atât de mult, încât am hotărât să sărim peste mic dejun. Intrăm într-o cafenea şi comandăm cafea. Într-un colţ cântă un pianist, şi te privesc cu drag văzând cât eşti de entuziasmat. Mă amuz de ciocolata întinsă pe obrazul tău drept şi de pofta cu care te-ai înfipt în acel croissant. Eu îmi savurez capuccino-ul şi brioşele cu afine pe care le ador. Şi vizităm apoi oraşul pe jos. Ne întindem în iarba verde, desculţi, şi parcă nu ne mai săturăm de vorbit. Ne urcăm în turn şi totul pare atât de minunat. Ca în visele noastre.
Îmi mângâi obrajii, şi părul, şi-mi şopteşti ce însemnă "noi" pentru tine. Şi simt fericirea în suflet şi în vene ca un drog, gata să mă distrugă. Distrus de fericire. Ce durere plăcută!
Şi ne găsim hoinărind pe malul Senei, fredonând un cântec ce l-am auzit la prânz, în cafenea. Ne întoarcem în camera de hotel, în patul nostru învelit cu lene şi-adormim îmbrăţişaţi. Dimineaţa am putea închide iaraşi ochii şi ne-am trezi jucându-ne "de-a v-aţi ascunselea" pe străduţele cu scări din Santorini. Sau am putea face desene pe o plaja cu nisip alb din Sudul Indiei. Visăm. Şi am putea face asta la nesfârşit. Timpul trece peste noi, şi totuşi, visele noastre rămân.
Vreau să dispar... şi să te am prin preajmă. Închide ochii!