Now I know how I plan to make things easier for everyone including me...


duminică, 20 decembrie 2009

joi, 1 octombrie 2009

E toamnă pentru noi...

Trec zilele şi parcă îţi aud paşii şovăind prin frunzele uscate. E toamnă pentru noi, e toamnă în sufletele noastre. Îţi ating mâinile calde, scoase din buzunare străine. Îţi sărut ochii fericiţi şi zâmbetul timid. Te îmbrăţişez şi ne trântim tăcuţi în frunze.
Sunetul oraşului e departe, iar lumea ruginie ne colorează sufletele întristate de pasul grăbit al timpului. Zâmbim către cerul limpede, iar soarele îşi trimite razele în ochii noştri. E linişte. E toamna noastră, iar timpul parcă a tăcut şi el...

miercuri, 12 august 2009

My spanish story

Da, am fost in Spania. Prima tara straina pe care o vizitez. Eu si Alex. Alex s-a intors in tara natala, dupa 5 ani, tocmai din Australia. Cum planuisem excursia asta cu cateva luni inainte, nu era altceva de facut decat sa asteptam ziua 1. Si-am pornit. Ma gandeam ca o sa plang in avion sau o sa ma imbat de frica. Nu e frate cum se zice! Mie chiar mi-a placut. Fara tiuituri in urechi, fara noduri in gat si fara lovituri cu capul de tavan la turbulente. Mincinosilor! (voi astia, mai plimbati cu avionul) Primul soc: Madrid, aeroport. Nu am vazut ceva mai mare si mai complicat decat aeroportul ala. Urca, coboara, ba nu, ia liftul. Apoi urca-te in trenul subteran. Urca sau coboara iar, nu mai stiu exact ce am facut. Pana la urma am reusit sa iesim din labirintul ala. Interesant!
Tata ne-a asteptat la aeroport, asa ca am pornit spre Brihuega. Brihuega e un satuc foarte frumos, mie mi-a placut in mod special. Este situat undeva intre dealuri, o fosta cetatuie, imi aminteste tare mult de Sighisoara. Foarte linistit. Cel putin, noaptea era o liniste stranie.
Al doilea soc, prima masa la restaurant in Brihuega. Frate, oamenii astia stau mai mult de 7 ani acasa? Nu am vazut atata amabilitate in viata mea. Bineinteles, era interesul lor, dar cata amabilitate poate incapea intr-un om? :) Foarte multa! Si pentru toata amabilitatea asta, oamenii astia nu iau spaga??? Nu, ne-a fost adus si ultimul eurocent inapoi. In plus, ne-au dat si un saculet cu lavanda pentru masina. Foarte dragut. Pentru mine asta chiar a fost un soc, sincer. :)) Mi-e sila sa dau spaga, indiferent de tipul ei. Mi-e rusine fata de mine. Si totusi la restaurantele de la noi, las. Citesc parca pe fata chelnerilor: 10%, da? Mancarea a fost delicioasa, iar paella a devenit preferata mea. :D Din partea casei am primit un lichior de caise si altul de ierburi. Super gust! Am observat ca astia mananca foarte mult, putin exagerat. Ei nu au ciorbe, mananca niste supe cam ciudatele. Am incercat "gazpacho". Ce numim noi salata de legume, ei o fac suc si o servesc precum o supa. Destul de gustoasa pentru un vegetarian.
Cat despre Brihuega, e plin de fantani arteziene, baruri (cam multe pentru un sat atat de mic :P), oamenii sunt foarte amabili, are o istorie tare frumoasa. Iar "piscina comunala" era un bazin olimplic de pana la 2,80m adancime. Exact de ce aveam nevoie. Am tras o sperietura din cauza unui incendiu (Spania a fost cam mistuita de incendii vara asta). Au ars dealurile din imprejurimea satului, iar fumul a fost insuportabil.
Madridul. In Madrid nu am reusit sa vizitez mare lucru. Mi s-a parut un fel de Bucuresti, mai frumos si mai curat. Foarte aglomerat, intr-adevar. Am dat un tur cu autobuzul in prima zi, iar in cea de-a doua zi am luat-o frumusel la picior. Au o arhitectura foarte frumoasa. 2 zile la rand ne-am plimbat prin magazine. Si ce reduceri!!! :)) Gradina Botanica foarte faina, si plantele din Gara Atocha mi s-au parut superbe. (normal ca mi-a atras atentia ce imi place mai mult).
Cum visul Vicky Critina Barcelona in varianta eu si Alex, s-a spulberat la aflarea pretului biletelor si cazarii, am hotarat sa plecam in partea de sud a Spaniei. Cel putin, aveam mare si acolo. :D Zis si facut, am plecat intr-o gasca de 6 insi, primul oras in care ne-am oprit a fost Algeciras. Orasul asta mi s-a parut dubios. Plin de arabi, destul de murdar si saracacios. Am traversat cu ferryboat-ul stramtoarea, si ne-am oprit in Ceuta, pe continentul vecin, Africa. Cam scump ferry pentru un drum de 45 de minute (87 euro, pfff!). Orasul asta mi s-a parut interesant. Palmierii la ei, erau precum stalpii de telegraf la noi. Curat si ingrijit, marea era atat de sarata, incat, te-ai fi chinuit mult sa te sinucizi prin inec. :)) Plaja foarte frumos amenajata, insa destul de aglomerata dupa pranz. Totusi prea multe natii de oameni. De la arabi, chinezi si tot soiul. O amestecatura, ca sa-i zic asa. :) Multe fieste prin localuri, chiar si pe strazi.
Urmatoarea zi am pornit spre Gibraltar. Din nou cu ferryboat-ul, impresionant drumul la intoarcere. Am vazut delfini, pentru prima data in salbaticie. Se jucau in valurile facute de ferryboat. Superbi! :) In Gibraltar, am mers pe partea englezeasca. Inca de cum am trecut, am avut o mare bucurie. Am fost intampinati cu: "Hi, how are you? Welcome to Gibraltar!" Hello english people, asa mai veniti de-acasa! (Spaniolii nu vorbesc engleza, cam chin sa te intelegi cu ei. Nici noi nu stiam spaniola atat de bine, insa pana la urma am reusit sa nu murim de foame.) Asta ne-a bucurat foarte mult! Gibraltarul mi s-a parut o bucata rupta din rai. Plin de palmieri, leandrii si hybiscus, o frumusete. Cabinele telefonice si autobuzele rosii londoneze ii dadeau un aer foarte british. Mi s-a parut foarte amuzant si interesant cum pista aeroportului se intersecta cu soseaua. La ore fixe, traficul se oprea pentru a se deschide cel aerian. Am urmarit vreo 3 decolari. Nu prea ai ocazia sa vezi un avion decoland sub ochii tai. A fost amuzant. :) Am mancat cea mai buna apple pie si am baut o bere neagra delicioasa. Destul de urat faptul ca, in Gibraltar moneda folosita este lira, iar preturile erau calculate din lire. Cam scump. Mie mi-a placut tare mult Gibraltarul, m-as intoarce acolo de cate ori as avea ocazia.
Ne-am intors in Brihuega dupa placuta excursie si am hotarat sa mai vizitam ceva inainte sa plecam. Mai aveam o zi. Am hotarat sa vizitam Monasterio de Piedra, un parc natural. Impresionant. Multe cascade, demonstratii cu pasari rapitoare, pastravarie, pesteri, ruinele manastirii de piatra si niste peisaje minunate. Am avut nevoie de o zi intreaga sa vizitam totul. Cam asta a fost povestea mea spaniola. Sunt sigura ca va ramane cea mai frumoasa amintire petrecuta cu Alex. Cine stie cand se mai intoarce domnisoara acasa. :p

Impresii? Pai da, ar fi cateva. Spania este o tara frumoasa, cu un turism de invidiat, cu oameni foarte educati si prietenosi. Sunt destui romani acolo care au avut grija sa ne strice imaginea in fata lor.
Nu credeam sa le dau dreptate celor care au petrecut ceva mai mult timp prin alte tari. Mi se spunea des ca "Romania nu se compara". Ei da, am trait asta pe pielea mea si nu credeam ca am s-o spun vreodata. Mie imi place Romania, e o tara superba, dar de ce ai vrea sa ramai intr-o tara unde vezi ca nu exista pic de schimbare, ba din contra e din ce in ce mai rau si nu ai niciun viitor? Nu poti sa speri la un trai decent, nu poti fi multumit de ceea ce esti. Din vina cui? Nu sunt in masura sa dau vina pe cineva pentru ca suntem asa cum suntem. Stiu doar ca imi doresc sa plec de-aici cu prima ocazie ivita. Oriunde in lume, in orice coltisor.

duminică, 14 iunie 2009

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă că:

*spui lucruri neadevărate despre mine. S-ar putea să ţi se întâmple şi ţie;
* mă respingi. Mâine vei avea nevoie de mine;
* astăzi am plâns. Voi râde cu lacrimi curând;
* nu mi-ai spus cât de mult însemn pentru tine. Eu simt;
* nu ai încredere în mine. Înseamnă că nu mă cunoşti suficient;
* nu am avut timp să mai visez cu ochii deschişi. Ştiu ce-mi doresc;
* ne despart km, ţări şi oceane. Eşti în sufletul meu în fiecare zi;
* astăzi am primit un şut. S-ar putea ca mâine să ţi-l înapoiez dublu;
* s-a terminat. Urmează un nou început, iar începutul e întotdeauna plăcut;

*Pentru toţi cei ce mă înconjoară zi de zi, mă privesc, îmi zâmbesc şi ţin la mine. Şi desigur, pentru cei ce mă urăsc, dar care fac totuşi parte din viaţa mea. :)

luni, 8 iunie 2009

Astăzi...

Din cauza faptului că nu am mai ajuns la mare aşa cum mi-am propus, am dat o fugă la bunici. Ziua nu a început tocmai bine datorită unei cozi imense pe Fundeni. O autoutilitară a intrat într-un stâlp. Great! Coadă ca la război. Până la urmă am scăpat de-acolo şi am ieşit pe DN2. A plouat puţin pe drum numai cât să ne răcorească. Ajunsă la bunici m-am mai calmat ceva. Mai ales că m-a întâmpinat mirosul ăla de "după ploaie" după care mă topesc. M-am jucat cu toate mâţele din curte (5 puiuţi şi 2 mămici), le-am întors pe toate părţile. Bunica are o răţuşcă haioasă şi guralivă pe care îmi venea s-o iau acasă. :P Am mers desculţă prin troscotul ud, după ploaie, aşa cum făceam când eram copil. Am mâncat cele mai bune cireşe (nu exagerez, chiar sunt grozave). Chiar am petrecut câteva ore de care îmi era tare dor. Aş face asta mai des. În fiecare zi dacă s-ar putea.
La întoarcere, altă belea... cât să mă enerveze la loc. Un alt accident la ieşire din Urziceni şi o coadă mult mai mare. Norocul nostru cu 2 fetiţe dintr-o maşină din faţa noastră, pe care le-am amuzat teribil şi ele pe noi, schimonosindu-se în toate felurile. Am râs cu lacrimi. Ne-a mai chinuit şi o ploaie pe drum, dar i-am făcut faţă şi ei. :)
Cu toate astea am ajuns în siguranţă acasă şi am şi acum un zâmbet pe buze. O să îmi fie dor!

sâmbătă, 6 iunie 2009

Noi...

Îmi înec amarul în cada plină cu spumă. Mi-aş îneca şi gândurile chinuitoare şi tot ce "clocoteşte" în mine. Noi. Tu şi eu am devenit într-o zi "noi doi". Fără prea multe gesturi şi cuvinte. Doar priviri de copii şi zâmbete jucăuşe. Nu ştiu ce ne apropie şi nici ce ne desparte. Ceva ne leagă însă. Strâns. Atât de strâns încât amândoi simţim asta prea bine. În fiecare privire, în fiecare atingere, în fiecare îmbrăţişare. Tânjim după mai multe clipe petrecute împreună, însă timpul nu ţine cu noi nici de data asta. De fapt, el nu ţine niciodată cu noi. El doar hotărăşte în locul nostru.
Mă chinuie atâtea întrebări şi atâtea stări amare.
Cum să fugim de lumea asta gri spre marea noastră care ne aşteaptă? Să-i alergăm prin valuri noaptea dezgoliţi. Să stăm întinşi pe plajă, să numărăm stelele şi să uităm de noi... Să ne împărtăşim cele mai ascunse gânduri şi să ne şoptim cele mai frumoase cuvinte. Să avem timp de noi doi şi de tot ce ni se cuvine.
Nu ştiu cum a început şi nici cum se consumă. De ce nu vreau să ştiu dacă există oare un sfârşit?

marți, 2 iunie 2009

marți, 26 mai 2009

The Noisettes cover - When you were young [The Killers]

Îmi place la nebunie. Aş asculta-o întruna.



Şi varianta acustică a celor de la The Killers (sună la fel de bine :-p)

marți, 19 mai 2009

Încotro?

5 ani. Atâţia au trecut de când am plecat prima dată posomorâtă de-acasă, cu o faţă "lungă", fără rucsacul meu vechi, pe care purtam o insignă mare, inscripţionată cu "Fuck the School". Posomorâtă pentru faptul că nu ştiam ce mă aşteaptă, pentru drumul de minim 1h 45', pe care aveam să-l fac zi de zi, de-acum înainte. 5 ani de când am intrat prima dată într-o sală plină cu necunoscuţi, cu nişte feţe strâmbe şi zâmbete forţate, pe care citeam: "oh, încă una" [o colegă :)]. Încetul cu încetul ne-am apropiat şi am devenit colegi. Nici nu îmi amintesc cum m-am împrietenit cu toţi, nu îmi amintesc cu cine am schimbat prima vorbă şi nici banca unde obişnuiam să mă aşez. Îmi amintesc cu drag zilele de practică, unde într-adevăr era muncă fizică la greu, însă distracţia era pe măsură. Îmi amintesc excursiile prin diferite zone alea ţării. Nici în liceu nu am avut parte de-atâtea. Zilele de sesiune în care toţi eram nişte ciudaţi: nesuferiţi şi stresaţi de faptul că "o să ne pice şi ăsta". Anul 5 mi s-a părut cel mai tare. Abia acum am conştientizat că mulţi dintre noi nu suntem numai colegi, ci şi prieteni. Probabil, mai sunt mulţi pe care nu am apucat să îi cunosc foarte bine şi ar fi putut să îmi fie buni prieteni. :) Sunt sigură că îmi vor lipsi zilele de iunie în care se maturau cireşele din câmpul didactic experimental (nişte cireşe bestiale, vă spun sincer), în care mai mereu ne făceam drum, doar-doar să mai ciugulim câte una. Îmi va lipsi distracţia din zilele de practica şi din excursii. Îmi vor lipsi cursurile în care ne strângeam toată gaşca într-o bancă, chicoteam ca nebunii, jucam avioane şi făceam conversaţie pe o coala de hârtie, gen chat. Îmi vor lipsi zâmbetele pe care ni le aruncam şi ochii daţi peste cap, semn că abia aşteptam pauza. Până la urma, nu eram decât nişte copii în trupuri adulte. Au trecut anii ăştia atât de repede, încât nici nu conştientizez. Sunt conştientă doar de faptul că s-a terminat totul. Şi asta doar de 4 zile, iar eu încă am starea aia de melancolie din care nu ştiu cum să fac să ies mai repede. Îmi amintesc că-mi mai spuneam câteodată că abia aştept să se termine, să scap de tot. Am scăpat ce-i drept, însă nu ştiu dacă asta îmi doream cu adevărat. Este exact cum se spune: după facultate o iei pe un alt drum, un drum pe care îţi vei găsi un rost în viaţă. Asta mă macina acum şi continuu să-mi tot repet întrebarea: "Eu, încotro?"

sâmbătă, 16 mai 2009

Relax, don't do it!

Cu cât îţi este mai interzis un lucru, cu atât te atrage mai mult...

marți, 12 mai 2009

miercuri, 6 mai 2009

I'm still here, but my mind is everywhere...

Visez. E dreptul meu să visez. Şi cum îmi place asta foarte mult, n-o să mă opresc vreodată. Închid ochii, sunt încă aici, însă mintea îmi zboară în locuri cunoscute numai mie. De la plaja cu nisip alb şi apa albastru-topaz, soarele ce-mi mângaie faţa şi umerii "pârliţi", iar figurinele desenate îmi zâmbesc vesele din nisip. Câmpiile cu iarba verde, cu miros "de ploaie" şi degetele mele ce se joacă printre firele ei. De la munţii înalţi, cu vârfurile lor înzăpezite şi argintii, aerul rece şi curat, până la norii albi şi cerul albastru, pe care i-aş privi ore în şir fără să clipesc. Simt parfumul florilor de tei, aud pescăruşii şi valurile izbindu-se de mal. Văd soarele cum se stinge uşor într-o apă limpede. Zâmbesc. Deschid ochii şi mă întorc la voi. Sunt încă aici.

Închide ochii pentru câteva minute şi încearcă "să vezi prin ochii mei". Ai să înţelegi! :)

miercuri, 29 aprilie 2009

Un zâmbet

M-am îndrăgostit de-un zâmbet. E prima dată când mi se întâmplă. Il ştiu demult, însă niciodată nu am avut curajul să-l privesc cu inima. Il priveam ca pe un zâmbet oarecare, pe care l-aş putea vedea în orice clipă, la fiecare colţ de stradă şi la fiecare pas pe care îl fac, pe faţa oricărei persoane pe care o privesc. L-am văzut şi astăzi, îmi era adresat mie. Am îndrăznit să îl privesc mai mult şi parcă diferit de cum o făceam până acum. Am închis ochii şi zâmbetul era încă acolo. In mintea mea, se scurgea uşor prin venele mele, până în vârful degetelor. Am să-l păstrez, şi am să încerc să mi-l amintesc de câte ori simt nevoia. Zâmbetul simpatic, ce mi-a mărit pulsul inimii preţ de câteva clipe, zâmbetul de pe faţa obişnuită şi banală a unui "oarecare", zâmbetul care mi-a luminat ziua e încă aici şi mă bântuie. Nu ştiu dacă îmi doresc să plece sau să rămână... ştiu doar că îmi place la nebunie. :-)

duminică, 19 aprilie 2009

Orange fail again

De ce nu răspund la telefon sau de ce îl am închis? Probabil vă întrebaţi. (care vă întrebaţi) Ei bine, nu de "chitroasă", ci pentru că nu am reţea. De azi de dimineaţa minunata mea reţea Orange e moartă. Şi nu pentru că are telefonul ceva, ci pentru că Orange e drăgut ca de obicei şi trebuia să îmi dea una în freză exact zilele astea în care aveam nevoie de el. :)

Aşadar, mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis sms cu urări pentru Paşte! Şi le multumesc şi celor care vor încerca mâine să dea de mine să mă felicite şi nu vor reuşi. Nu mă ascund sa dau o bere, pur şi simplu nu am la ce să vă răspund.

Vă mulţumesc!

Paşte Fericit tuturor şi numai bine!

sâmbătă, 18 aprilie 2009

joi, 16 aprilie 2009

Donatii pentru ursii din Rezervatia Zarnesti-Brasov

Pentru Ruxandradd (sper sa vezi si acest post) am gasit unde se pot face donatii pentru ursii din rezervatie.

Intra aici.

Multumesc frumos! :)

miercuri, 8 aprilie 2009

marți, 7 aprilie 2009

luni, 6 aprilie 2009

duminică, 8 martie 2009

Today's mood

  • M-am trezit cu un miros puternic de mucenici ce îmi invada nările. Ador mirosul ăsta. E acelaşi sentiment ca în apropierea Crăciunului, numai că atunci te bântuie mirosul de cozonac. :)
  • Am încercat să mă odihnesc bine, însă mai mult m-am chinuit. Nu-i asta o problemă. Mai bine să am restanţe mari la somn, decât la viaţă.
  • Durerea aceea şi-a făcut din nou apariţia... Nu ştiu ce să mai cred. Aştept.
  • Mama a venit dimineaţă la mine în cameră şi se uita ca un copil ce îşi aşteaptă cadoul de ziua lui. Voia să o pup şi să îi spun "La mulţi ani, Mamă!" (Îi desenez acum o felicitare, aşa cum făceam cand eram copil :) Abia aştept să-i văd reacţia :p)
  • Unchiul meu mi-a adus flori şi bomboane de ciocolată. Mi-e dor de tata.
  • Mi s-a facut un dor nebun de mare. De plaja pustie din Mamaia peste care am dat anul trecut pe la mijlocul lui mai.
  • Am chef să zac pe un deal verde cu ochii închişi şi să simt parfumul florilor de tei.
  • E ciudat cât de uşor un străin poate intra în viaţa ta, în sufletul tău şi reuşeşte să lase o urmă. :)
Şi mă opresc aici.

joi, 5 martie 2009

Mi-e silă...

Nu am nimic cu nimeni şi nu vreau să mă înţelegeţi greşit. (Oricum nu mă interesează dacă vă regăsiţi cumva în ceea ce am să scriu mai jos)
Românii sunt grandomani. Nişte îngâmfaţi fără pereche. Suferiţi după lucruri scumpe şi "la modă". Cred că am să-mi notez în calendar, ca zi sfântă, acea zi când n-o să mai văd măcar un Iphone "amprentat" la greu, lângă mine în metrou. Când n-or să-mi mai sară în ochi, unghiile false, bine date cu polish, eventual şi câteva inimioare roz pe ele, pentru că aşa e în trend.
Îmi irita retina "oamenii de zăpadă". Băi, toate fetele se îmbracă în alb, din cap până în picioare. Care-i faza? Faceţi reclamă la înălbitor sau ceva de genul? Sau vă îmbrăcaţi în ceşti, ca să atârne mai bine geanta de toarta voastră numită mână.(ştiţi poziţia braţului în sus, cu geanta atârnată!?). Geanta, bineînţeles, să fie Fendi, Vuitton sau Gucci (fake desigur). E la modă. Ai doar tu şi 89,9% dintre femeile din România. La fel, aceeaşi boală o am şi pe ochelarii de soare meeeega cool cu logo-ul "mic" la vedere. De asemenea fake-uri. La Mc nu se mai mănâncă bine, decât cu laptop-ul în faţă, navigând pe internet. Trăiască free-wireless-ul! ;) A avea un laptop în faţă atunci când băgaţi în voi un Big Mac nu vă face deloc mai interesanţi sau mai ocupaţi. La fel şi cu cititul în metrou am o problemă. Subteranul vă măreşte capacitatea de concentrare, să înţeleg.
Unde vă este originalitatea oameni buni? Lipşeste cu desăvârşire! A fi sau a părea un om înstărit n-o să te facă neapărat mai interesant. A încerca să pari un om cult n-o să te facă mai deştept.
Mi-e silă, sincer. Mi-e silă pentru că văd asta în fiecare zi, şi peste tot. Mă înconjoară şi mă sufocă.

Mi-e silă să vă privesc, mi-e silă că trăiesc printre voi...