Now I know how I plan to make things easier for everyone including me...


miercuri, 29 aprilie 2009

Un zâmbet

M-am îndrăgostit de-un zâmbet. E prima dată când mi se întâmplă. Il ştiu demult, însă niciodată nu am avut curajul să-l privesc cu inima. Il priveam ca pe un zâmbet oarecare, pe care l-aş putea vedea în orice clipă, la fiecare colţ de stradă şi la fiecare pas pe care îl fac, pe faţa oricărei persoane pe care o privesc. L-am văzut şi astăzi, îmi era adresat mie. Am îndrăznit să îl privesc mai mult şi parcă diferit de cum o făceam până acum. Am închis ochii şi zâmbetul era încă acolo. In mintea mea, se scurgea uşor prin venele mele, până în vârful degetelor. Am să-l păstrez, şi am să încerc să mi-l amintesc de câte ori simt nevoia. Zâmbetul simpatic, ce mi-a mărit pulsul inimii preţ de câteva clipe, zâmbetul de pe faţa obişnuită şi banală a unui "oarecare", zâmbetul care mi-a luminat ziua e încă aici şi mă bântuie. Nu ştiu dacă îmi doresc să plece sau să rămână... ştiu doar că îmi place la nebunie. :-)

duminică, 19 aprilie 2009

Orange fail again

De ce nu răspund la telefon sau de ce îl am închis? Probabil vă întrebaţi. (care vă întrebaţi) Ei bine, nu de "chitroasă", ci pentru că nu am reţea. De azi de dimineaţa minunata mea reţea Orange e moartă. Şi nu pentru că are telefonul ceva, ci pentru că Orange e drăgut ca de obicei şi trebuia să îmi dea una în freză exact zilele astea în care aveam nevoie de el. :)

Aşadar, mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis sms cu urări pentru Paşte! Şi le multumesc şi celor care vor încerca mâine să dea de mine să mă felicite şi nu vor reuşi. Nu mă ascund sa dau o bere, pur şi simplu nu am la ce să vă răspund.

Vă mulţumesc!

Paşte Fericit tuturor şi numai bine!

sâmbătă, 18 aprilie 2009

joi, 16 aprilie 2009

Donatii pentru ursii din Rezervatia Zarnesti-Brasov

Pentru Ruxandradd (sper sa vezi si acest post) am gasit unde se pot face donatii pentru ursii din rezervatie.

Intra aici.

Multumesc frumos! :)

miercuri, 8 aprilie 2009

marți, 7 aprilie 2009

luni, 6 aprilie 2009

duminică, 8 martie 2009

Today's mood

  • M-am trezit cu un miros puternic de mucenici ce îmi invada nările. Ador mirosul ăsta. E acelaşi sentiment ca în apropierea Crăciunului, numai că atunci te bântuie mirosul de cozonac. :)
  • Am încercat să mă odihnesc bine, însă mai mult m-am chinuit. Nu-i asta o problemă. Mai bine să am restanţe mari la somn, decât la viaţă.
  • Durerea aceea şi-a făcut din nou apariţia... Nu ştiu ce să mai cred. Aştept.
  • Mama a venit dimineaţă la mine în cameră şi se uita ca un copil ce îşi aşteaptă cadoul de ziua lui. Voia să o pup şi să îi spun "La mulţi ani, Mamă!" (Îi desenez acum o felicitare, aşa cum făceam cand eram copil :) Abia aştept să-i văd reacţia :p)
  • Unchiul meu mi-a adus flori şi bomboane de ciocolată. Mi-e dor de tata.
  • Mi s-a facut un dor nebun de mare. De plaja pustie din Mamaia peste care am dat anul trecut pe la mijlocul lui mai.
  • Am chef să zac pe un deal verde cu ochii închişi şi să simt parfumul florilor de tei.
  • E ciudat cât de uşor un străin poate intra în viaţa ta, în sufletul tău şi reuşeşte să lase o urmă. :)
Şi mă opresc aici.

joi, 5 martie 2009

Mi-e silă...

Nu am nimic cu nimeni şi nu vreau să mă înţelegeţi greşit. (Oricum nu mă interesează dacă vă regăsiţi cumva în ceea ce am să scriu mai jos)
Românii sunt grandomani. Nişte îngâmfaţi fără pereche. Suferiţi după lucruri scumpe şi "la modă". Cred că am să-mi notez în calendar, ca zi sfântă, acea zi când n-o să mai văd măcar un Iphone "amprentat" la greu, lângă mine în metrou. Când n-or să-mi mai sară în ochi, unghiile false, bine date cu polish, eventual şi câteva inimioare roz pe ele, pentru că aşa e în trend.
Îmi irita retina "oamenii de zăpadă". Băi, toate fetele se îmbracă în alb, din cap până în picioare. Care-i faza? Faceţi reclamă la înălbitor sau ceva de genul? Sau vă îmbrăcaţi în ceşti, ca să atârne mai bine geanta de toarta voastră numită mână.(ştiţi poziţia braţului în sus, cu geanta atârnată!?). Geanta, bineînţeles, să fie Fendi, Vuitton sau Gucci (fake desigur). E la modă. Ai doar tu şi 89,9% dintre femeile din România. La fel, aceeaşi boală o am şi pe ochelarii de soare meeeega cool cu logo-ul "mic" la vedere. De asemenea fake-uri. La Mc nu se mai mănâncă bine, decât cu laptop-ul în faţă, navigând pe internet. Trăiască free-wireless-ul! ;) A avea un laptop în faţă atunci când băgaţi în voi un Big Mac nu vă face deloc mai interesanţi sau mai ocupaţi. La fel şi cu cititul în metrou am o problemă. Subteranul vă măreşte capacitatea de concentrare, să înţeleg.
Unde vă este originalitatea oameni buni? Lipşeste cu desăvârşire! A fi sau a părea un om înstărit n-o să te facă neapărat mai interesant. A încerca să pari un om cult n-o să te facă mai deştept.
Mi-e silă, sincer. Mi-e silă pentru că văd asta în fiecare zi, şi peste tot. Mă înconjoară şi mă sufocă.

Mi-e silă să vă privesc, mi-e silă că trăiesc printre voi...