Puzzle...

La început mi s-a părut un joc banal. Şi-atât. Nu îmi doream să mă ating de el. A urmat apoi "încercarea", şi-a reuşit să mă atragă din ce în ce mai mult. Provocare. Răbdare. Mister. Entuziasm. Soluţia finală. Însă acum vorbesc despre un puzzle al vieţii. Un peisaj perfect. Insă cu mii de piese împrăştiate, şi gânduri, fericire şi durere îmbinându-se perfect, dor şi bucurie desenate pe aceeaşi piesă. Două inimi zdrobite în zeci de piese, dar care incă bat. Şi le îmbin în fiecare zi, pe rând, crezând că urmează să le aduc într-o armonie perfectă. Scormonesc de ceva vreme în buzunarele mele, în mintea şi-n sufletul meu crezând că am să găsesc soluţia. Şi caut, şi din nou, aştept.
Lipseşte o piesă. Nebunie, curaj, dorinţă, nu ştiu cum aş putea să îi spun.

Am s-o găsesc...