6 ani. Atâţia împlineşte ghemotocul ăsta ce mi-a sărit în braţe într-o zi de iulie şi-a reuşit să-mi cucerească ochii şi sufletul. Era cât o gânganie, cu burtica rotundă, plină de lapte, cu nişte urechi urâte şi un bot lung. Am ştiut de când l-am ţinut în braţe prima dată c-o să rămână lângă mine. Şi-a rămas. Mi-a fost alături când am râs, şi a ţopăit de bucurie cu mine, când am plâns, şi şi-a aşezat nasul pe genunchiul meu şi mi-a spus cu ochii "o să fie bine". Mi-a ţinut cald în fiecare iarnă furişându-se lângă mine, sub plapumă. Ne-am îmbrâncit din pat în fiecare vară pentru că păream insuportabili. Împărţim şi-acum bolul de lapte cu cereale în fiecare dimineaţă şi toate prăjiturelele mai arătoase. Şi îngheţata. :)
Ne tolănim în iarba verde şi-n zăpada proaspăt căzută. Am putea face asta la nesfârşit.
Bert nu e un animal de companie, e un prieten. Bert e încăpăţânat. Bert are aceeaşi minte ca la două luni. E un copil. Bert are defecte. Sforăie când e obosit şi plânge în somn. Urăşte ploaia şi îi e frică de tunete. Bert nu suportă stea fără noi, familia. Bert ştie să îmbrăţişeze frumos. Bert iubeşte ca un om mare. Bert e fericit. Bert mă face să zâmbesc. În fiecare zi. :)
La mulţi ani, sufleţel cu blană!
